COMUNICATE DE PRESA

18feb.
2014

ALD Automotive in 2013: o cifra de afaceri de 30 milioane Euro si al 8-lea an consecutiv de crestere

ALD Automotive in 2013: o cifra de afaceri de 30 milioane Euro si al 8-lea an consecutiv de crestere

ALD Automotive, unul dintre cei mai experimentaţi jucători de pe piaţa de leasing operaţional din România, a încheiat anul 2013 cu o cifră de afaceri de aproape 30 milioane de euro şi o flotă de 7 280 de autovehicule, consolidându-şi astfel poziţia cu o cotă de piaţă estimată de 17% şi înregistrând cel de-al 8-lea an consecutiv de creştere constantă.

În ciuda contracţiei generale a pieţei, portofoliul de clienţi al ALD Automotive a crescut în 2013 ajungând la 257 de companii active în domenii precum farmaceutice, FMCG, asigurări sau telecom. Pentru aceşti clienţi ALD Automotive s-a ocupat de managementul a 7 280 de autovehicule, dintre care 84% administrate în leasing operaţional şi 16% în sistem de management de flotă.

Vânzarea maşinilor uzate prin intermediul platformei de licitaţii online a ALD Automotive a înregistrat în 2013 un moment cheie, când maşina uzată cu numărul 4 000 a fost vândută prin ALD Carmarket. Licitaţiile online au rămas de-a lungul anului 2013 principalul canal de vânzare: din totalul de 1 332 maşini second hand vândute anul trecut, 92% au fost achiziţii online. Un nou maximum a fost înregistrat în ceea ce priveşte numărul de cumpărători străini, care a ajuns la 20% din totalul vânzărilor în 2013.

La nivel internaţional, Grupul ALD Automotive a depăşit în 2013 pragul simbolic de un milion de autovehicule aflate în utilizare, cu o flotă de 1 008 840 autovehicule administrate la data de 31 decembrie şi o creştere anuală de 5,6%.

În 2014 ALD Automotive va rămâne aproape de clienţii săi şi va oferi soluţii personalizate de optimizare a TCO (Costul Total de Proprietate), precum şi planuri de reducere a costurilor. Compania estimează creşterea flotei operate cu 1 000 de vehicule până la finalul anului şi plănuieşte introducerea unor noi servicii pentru clienţi, precum şi dezvoltarea aplicaţiei mobile ALD mobile, recent introdusă pe piaţă.

Grupul ALD Automotive

ALD Automotive este lider pe pieţele de leasing operaţional full service şi management de flotă. Cu o prezenţă geografică fără precedent, expertiză aprofundată în diferitele domenii în care activează, o abordare inovativă şi o recunoscută calitate a serviciilor, Grupul ALD Automotive este un jucător important pe piaţa internaţională, cu poziţii puternice confirmate de-a lungul timpului: locul 2 în Europa şi locul 3 în întreaga lume.

ALD Automotive în România

Operaţională în România din 2005, ALD Automotive este filiala BRD – Groupé Société Générale şi a Grupului ALD Automotive. Compania oferă leasing operaţional full service asigurând finanţarea şi o gamă completă de servicii de administrare pentru flotele de autovehicule. ALD Automotive este certificată SRAC pentru standardele ISO 9001:2008 şi ISO 14001:2005.

Call Center
+40 21 301 49 59